Un copil de mingii a avut un reflex uimitor

La un meci de tenis intre Nadal şi Federer, un copil de mingii a avut un reflex uimitor.

O femelă urangutan își apăra puiul

O femelă urangutan își apăra puiul în față braconierilor.

Animale în zăpada

Pe timp de iarnă cel mai mult au de suferit animalele.

Un urs face baie cu spumă

Un urs face baie cu spumă . Romantic tipu :D

Pentagonul are un avion care seamănă cu un spermatozoid

Se numește Argus One și este cel mai nou avion de spionat fără pilot al Pentagonului, dar el seamănă cu un spermatozoid.

 

Cu cât au fost despăgubiti pasagerii de pe Concordia

Fiecare pasager de pe Concordia va fi despăgubit cu 14.000 de euro, cu o singura condiție să renunţe la acţionarea în justiţie a companiei.

Copiii vor primi aceleaşi sume ca şi adulţii. Banii vor fi plătiţi în termen de o săptămână de la acceptarea ofertei, caz în care pasagerii sunt obligaţi să renunţe la acţionarea în justiţie a companiei.

Înţelegerea a fost anunţată după o zi de negocieri între companie şi asociaţii de consumatori reprezentând 3.206 persoane care nu au suferit răni în urma naufragiului.

“Acordul priveşte circa 3.000 de pasageri din 60 de ţări, dintre care în jur de 900 de italieni. Estimăm că aproximativ 85% dintre ei vor adera la acest acord”, precizează comunicatul transmis de Adoc, una dintre asociaţii.

Un anunț imobiliar deosebit

Cineva vrea să vândă o garsonieră in Timișoara.

 

The Grey – La limita supravieţuirii 2012

The Grey – La limita supravieţuirii (2012) - 24.02.2012

Pe 24 Februarie 2012 este premiera filmului The Grey – La limita supravieţuirii în rolul principal Liam Neeson.

În Alaska, o echipa care fora după petrol se luptă să supravieţuiască după un accident de avion. Oamenii au picat fix în zona de vânătoare a unor lupi din tundra îngheţată din Alaska.

Trailer The Grey

 

 

Cum se deszapezea in 1954

In Februarie 1954 Bucureștiul era prizonierul zăpezii, oamenii erau blocați in casa.

„Ne-am dat seama că era zăpadă mare pentru că înăuntru era întuneric, iar geamurile erau albe. Am încercat să ieşim, dar nu s-au deschis nici ferestrele, nici uşile!”, a declarat pentru „Adevărul“ Dan Antoniu ,

Oamenii săpau în zăpada zi şi noapte pentru a face loc tramvaiului.

 

Copilul extraterestru locuiește in China

Un copil din China are o abilitate incredibila, vede perfect în întuneric.

Unii cred că mama copilului s-a cuplat cu un bărbat venit de pe altă planetă, alții considera ca este un copil hibrid, fiind primul dintr-o generație de copii cu super puteri. Gen Clark KENT alias SuperMAN.

Eu cred că este un copil cu malformații din cauza poluării. Din statistici în China se naște la fiecare 30 secunde un copil cu malformații.


Bloguri, Bloggeri si Cititori all blogs Blogosfera